Este un monument aproape necunoscut publicului larg, desi cei care au folosit drumul vechi spre mare probabil ca l-au vazut de multe ori, nestiind de existenta lui. Monumentul este amplasat pe DN 22C la intrare in localitatea Poarta Alba (imediat dupa podul peste canalul Poarta Alba Midia Navodari iesirea spre stanga inspre Nazarcea/ Galesu). Este curat si ingrijit, imprejmuit cu un gard din plasa si pazit 24/24 de o doamna care va permite accesul in incinta si va pune la dispozitie niste pliante informative si de niste caini prietenosi.
Din pliant aflam ca monumentul a fost ridicat aici dupa planurile arhitectului Ioan Paraschila in septembrie 2000 la initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, filiala Constanta pentru comemorarea victimelor regimului comunist incarcerate in cele noua colonii de munca cu regim de exterminare organizate pentru construirea Canalului Dunare Marea Neagra in perioada 1949 – 1953.
Monumentul are o înălţime de 24 m şi este format din nouă module suprapuse, fiecare având inscripţionat numele unuia dintre cele nouă lagăre ale morţii. Modulele sunt montate pe o structură metalică, în interior existând o scară de acces şi instalaţia electrică. Deasupra este montată o instalaţie specială ce luminează noaptea, care se activează automat pe baza unor senzori.
Coloniile de munca de la Canal
La Canal, regimul comunist a organizat noua colonii de munca/ exterminare care au fiecare cate un bloc de piatra in forma de cruce dedicat pe monument: Columbia (Cernavoda) adapostea aproximativ 8000 de detinuti care se ocupau de construirea unui nou port fluvial. Galesu (3000 detinuti), Noua Culme (7500), Complexul Navodari - compus din santierele Peninsula si Capul Midia, cu peste 8000 detinuti – se ocupau de constructia canalului inspre Navodari. Poarta Alba era cel mai mare lagar cu peste 12000 detinuti, in timp ce Peninsula era cel mai dur, fiind supranumit si Valea Neagra din cauza conditiilor insuportabile. Saligny era un lagar destinat numai femeilor, care a gazduit initial 2000 de detinute, pentru ca apoi numarul lor sa ajunga la 8000. Mai existau „lagare speciale” la Constanta (Stadion) si Eforie, unde au lucrat peste 7000 detinuti si „lagare auxiliare” care se ocupau cu aprovizionarea canalului, cum era cel de la Castelu (5000 detinuti).
Supravietuitorii povestesc povesti de groaza despre conditii de munca inumane, tratament dur si munca pana la epuizare, la care se adaugau si conditiile din zona, iernile cu vant ucigator si verile toride si secetoase. In ceea ce priveste numarul mortilor, acesta este necunoscut. Oficial au fost inregistrate putin peste 800 decese in perioada mentionata. Neoficial, supravietuitorii avanseaza cifre de pana la 5000 (ceea ce ar insemna un procent aproximativ de 10% din detinutii de la canal). Multi au fost ingropati in gropi comune sau in peretii canalului si peste ei s-au descarcat tone de beton sau munti de pamant din sapaturile de la canal.
Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.
Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare.
Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.
Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.
(Andrei Ciurunga – Canalul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu